Ambalajul e tare drăguț, culoarea cutiei e specifică gamei Gerovital H3 Evolution. În schimb, sticluța e puțin cam „ofilită”, nu are capac, dar asta nu reprezintă o problemă, e de la sine înțeles că accentul este pus pe conținut, nu pe aspect, ceea ce e bine. Am văzut că sunt persoane care spun că aspectul sticlei lasă de dorit. Mi se pare absurd să împopoțonezi sticla ca pe un brad de Crăciun, dar calitatea să lase de dorit. Dar mai ales, consider că persoana care poartă parfumul contează, ea îl desăvârșește și nu invers, cum se tinde a crede. Iar ambalajul e doar... ambalaj. Și atât.
În ceea ce privește mirosul, cred că pentru unele doritoare reținerea față de a cumăra acest parfum a fost sinonimă cu teama de a cumpăra ceva și să nu le placă mirosul.
Eu, de fapt, nu am riscat. Mi-am amintit de vorbele vânzătoarei de la magazinul Farmec din Timișoara. Mi-a zis că esențele folosite de Farmec (inclusiv în deodorante) sunt esențe de la parfumerii celebre. Și atunci m-am gândit că și Celebration o fi în aceeași situație. Buuun! După ce s-au publicat notele conținute de parfum pe site, am tradus în engleză toate notele, am intrat pe Google și am scris toți termenii (pe care îi puteți vedea și pe fotografia alăturată care ilustrează spatele cutiei) alături de Fragrantica, un site specializat în parfumuri. Și rezultatul a fost CHOPARD Happy Spirit. Ziua următoare am dat o fugă în Douglas și „am adulmecat” ispititorul parfum. Iar când am folosit Celebration am constatat că cele două parfumuri sunt identice ca miros, dar extrem de diferite ca preț.
Eu și mama suntem foarte încântate de mirosul sublim (de-a dreptul) al parfumului. Se potrivește cu sezonul, merge la orice ocazie, indiferent dacă este o petrecere importantă sau doar o simplă zi la birou/facultate. Rezistă pe piele mult și bine, peste 6 ore.
Cu siguranță mi-ar plăcea să îl mai revăd în stoc și din 2013 încolo și, de ce nu, să ne mai surprindă Farmec cu alte minunății frumos mirositoare.
Recomand! :)
O mică întrebare: Care sunt parfumurile folosite pentru a aromatiza Obsesie Sweet și Sensual?
P.S. Am aflat! Me happy! ^_^
O mică întrebare: Care sunt parfumurile folosite pentru a aromatiza Obsesie Sweet și Sensual?
P.S. Am aflat! Me happy! ^_^
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu